miercuri, 26 februarie 2020

CALENDARUL ÎNSCRIERII ÎN CLASA PREGĂTITOARE, ANUL ȘCOLAR 2020-2021



CALENDARUL ÎNSCRIERII
ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR 
pentru anul şcolar 2020-2021 

ANEXA nr. 1 la Ordinul MEC nr. 3277/17.02.2020 privind aprobarea Calendarului şi a Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021

Pregătirea înscrierii în învăţământul primar

24 februarie 2020                
  Afişarea circumscripţiilor şcolare şi a planului de şcolarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învăţământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar. Afişarea, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ şi pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului şcolar, pentru unităţile de învăţământ care nu au site propriu, a informaţiilor care permit părinţilor să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unităţii,cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învăţământ în cadrul unei grădiniţe aflate în structura şcolii sau în consorţiu cu şcoala, posibilitatea organizării programului ,,Şcoala după şcoală’’, fotografii ale spaţiului în care se desfăşoară activitatea la clasa pregătitoare.
24 februarie 2020      
         Afişarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinţi, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
          Afişarea unităţilor/ instituţiilor în care se realizează evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinţi, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
24 februarie 2020  
          Anunţarea, prin afişare la sediul unităţii de învăţământ, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unităţile de învăţământ, în urma consultării cadrelor didactice şi a  partenerilor sociali – sindicate, consiliu reprezentativ al părinţilor -avizate, din punctul de vedere al legalităţii, de către consilierul juridic şi aprobate în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.
   
 Anunţarea, prin afişare la sediul unităţii de  învăţământ, a listei documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare și aprocedurii privind constituirea formațiunilor de elevi.
25 februarie – 09 martie 2020          
  Organizarea, în fiecare unitate de învăţământ în care se desfăşoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei „Zile a porţilor deschise”, zi în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate.
 25 februarie – 09 martie 2020      
      Organizarea, în unităţile de învăţământ preşcolar, a întâlnirilor pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2018 – 2019, în învăţământul primar.
25 februarie – 20 martie 2020 
          Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, prevede această evaluare.
 25 februarie – 23 martie 2020    
    Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea.
25 martie 2020 
Transmiterea de către centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională a procesului-verbal în care este înscris rezultatul dezvoltării psihosomatice a copiilor din judeţ/municipiul Bucureşti, comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de înscriere a copiilor în învăţământul primar (comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti). 
25 februarie 2020   
Afişarea, la sediul unităţii de învăţământ şi al inspectoratului şcolar şi pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învăţământul primar.
04 martie – 23 martie 2020 
  Completarea de către părinţi, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri). Depunerea şi validarea cererilor-tip de înscriere de către părinţii care solicită înscrierea copiilor la şcoala specială.

PRIMA ETAPĂ DE ÎNSCRIERE ÎN CLASA PREGĂTITOARE
26 martie 2020 
          Procesarea, de către Comisia Naţională de înscriere a copiilor în învăţământul primar, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.
27 martie - 30 martie 2020
          Procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi, a cererilor părinţilor care solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unităţile de învăţământ, prin aplicarea criteriilor generale şi specifice de departajare şi validarea de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ a listei candidaţilor admişi în această fază.
Marcarea, în aplicaţia informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidaţii admişi în această fază.
31  martie 2020 
          Procesarea de către Comisia naţională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri şi care au exprimat în această fază opţiunea pentru înscrierea în şcoala de circumscripţie.
01 aprilie 2020 
Afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar şi al unităţilor de învăţământ a candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere.

A DOUA ETAPĂ DE ÎNSCRIERE ÎN CLASA PREGĂTITOARE
22 aprilie 2020  
Comunicarea, prin afişare la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de  şcolar.
Informarea Ministerului Educaţiei Naţionale de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti, a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua.
23 aprilie – 30 aprilie 2020  
Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor.

04 mai – 06 mai 2020  
Procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinţi, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Completarea, în aplicaţia informatică, a datelor din cererile – tip de înscriere pentru candidaţii admişi în această etapă.
07 mai 2020
          Afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.
08 mai – 15 mai 2020
Centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratul şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ. Soluţionarea de către inspectoratul şcolar a oricărei alte situaţii referitoare la înscrierea în învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.